Beyond the Whispering Echoes

Ca și cum cineva ar fi aprins o lanternă universală în cea mai întunecată noapte și ar fi stins-o imediat. O clipă de lumină, o sclipire de sens, apoi din nou ceață, zgomotul tăcerii și senzația că undeva, foarte departe, șoptesc strămoșii. Cântec de tranziție: de la căldură la goliciune, de la trup la spirit, de la durere la acceptare. Totul ca în viață - abia ai apucat să simți pulsul, că deja s-a oprit, lăsând în urmă o căldură ciudată în piept. Una din acelea care nu te fac să plângi și nici să te bucuri - pur și simplu stai, îți încălzești palmele și asculți cum sună tăcerea.